FC Bihor are programat, sâmbătă, ultimul meci din play-off

Fotbaliştii de la FC Bihor dispută în acest sfârşit de săptămână ultimul joc din play-off-ul Seriei a 8-a a Ligii a III-a. Deşi iniţial jocul cu CSC Peciu Nou a fost programat pentru vineri, el se va desfăşura în cele din urmă sâmbătă, 18 mai, de la ora 18, pe terenul echipei din judeţul Timiş.

Confruntarea va aduce faţă în faţă prima clasată, FC Bihor cu 66 de puncte şi CSC Peciu Nou, cu 43 de puncte.

Va fi cel de-al cincilea duel din acest an competiţional între cele două echipe. Până acum în cele patru jocuri disputate, FC Bihor s-a impus de trei ori, iar un joc s-a încheiat la egalitate.

Mai întâi, în sezonul regular, pe 26 august, la Oradea, FC Bihor s-a impus cu scorul de 2-0, iar apoi, pe 28 octombrie, la Peciu Nou s-a consemnat egalitate, scor 1-1.

În play-off, pe 13 aprilie, la Peciu Nou, echipa orădeană a câştigat cu 3-0, iar apoi, pe Stadionul Iuliu Bodola, la data de 3 mai, roş-albaştrii s-au impus cu 1-0.

„Este ultimul test pentru noi, înaintea jocurilor de la baraj. Mergem cu gândul să facem o figură frumoasă, să prestăm un joc bun. O să dăm posibilitate să evolueze şi unor jucători care au evoluat mai puţin, pentru că avem nevoie de toată lumea să aibă tonus, să aibă jocuri. Sper să facem un joc bun şi să nu ne accidentăm, pentru că acesta este lucrul cel mai important”, a declarat antrenorul Florin Farcaş.

Tehnicianul formaţiei orădene se confruntă cu o singură problemă de efectiv înaintea acestui joc, Răzvan Gunie fiind în continuare indisponibil, după problemele medicale avute.

Distribuie informația
Alte știri