FC Bihor: Reguli de intrare la meciul cu Dinamo!

În vederea desfăşurării în condiţii cât mai optime şi pentru a ne putea bucura de evenimentul de mâine seară, prilejuit de meciul din Cupa României, cu Dinamo, clubul FC Bihor Oradea, împreună cu reprezentanţii instituţiilor care asigură securitatea şi ordinea la acest eveniment transmit spectatorilor câteva informaţii esenţiale şi reguli de bază:

– accesul pe stadion se va putea face deja cu trei ore înainte, începând cu ora 17:30;
– în total vor fi deschise şase porţi, Poarta 1 însă este rezervată intrării echipelor, jurnaliştilor acreditaţi, oficialilor FRF, sponsorilor, invitaţilor de la tribuna oficială, celor cu abonamente la tribuna oficială şi celor cu abonamente de membru suporter (abonamente de 1 000 lei); de asemenea, Poarta 6, cea de la Peluza Nord, dinspre Tribuna 2 (tribuna dezafectată) este rezervată intrării suporterilor echipei Dinamo; două porţi de la Tribuna 1 vor avea câte patru căi de acces;
– biletele şi abonamentele vor fi scanate, astfel încât cu un bilet sau abonament se va putea intra o singura dată (dacă va încerca cineva să trimită biletul sau abonamentul, fizic sau codul de bare prin email, la vreo altă persoană din afară, trebuie să ştie că aceasta din urmă nu va putea intra, pentru că la scanare se va semnala acest lucru, respectiv că a mai fost scanat o dată!);
– la intrarea în stadion se vor efectua controale stricte şi, conform Legii 4, nu va fi permis accesul cu: flacoane, umbrele, baterii, arme albe, produse inflamabile sau pirotehnice!
– nu va fi permis accesul persoanelor aflate vizibil în stare de ebrietate!
– este interzis accesul cu bannere şi steaguri care conţin mesaje injurioase, xenofobe sau rasiste!
– participanţii la eveniment sunt îndemnaţi să nu blocheze căile de acces şi scările din tribună!

– părinţii şi publicul, în general, sunt rugaţi să nu faciliteze accesul copiilor pe terenul de joc, atât pe timpul desfăşurării meciului, cât şi la finalul acestuia, pentru că, în caz contrar, clubul este pasibil de sancţiuni;

– spectatorii sunt îndemnaţi să vină din timp la stadion, pentru a evita aglomeraţiile de pe căile de acces!

„În speranţa că toţi participanţii la evenimentul de vineri seara de la Stadionul „Iuliu Bodola” vor respecta aceste reguli, dorim suporterilor clubului nostru şi tuturor celor care vor fi prezenţi să se bucure de spectacolul care va fi oferit cu ocazia acestui meci aparte în oraşul nostru, respectiv a unui meci desfăşurat în nocturnă şi cu tribunele umplute până la refuz!

Distribuie informația
Alte știri