FC Bihor va juca cu Phoenix Buziaş pe Stadionul Iuliu Bodola, marţi, 7 noiembrie

Marţi, 7 noiembrie, de la ora 18, formaţia FC Bihor Oradea va disputa următorul joc din campionat. Astfel, în cadrul etapei a 11-a din Seria a 8-a a Ligii a III-a, echipa noastră va primi, la Stadionul Iuliu Bodola, replica formaţiei Phoenix Buziaş.

Meciul va avea loc, astfel, în nocturnă, pentru a oferi posibilitatea cât mai multor suporteri să poată fi prezenţi în tribunele stadionului, alături de echipă, având în vedere că el se desfăşoară într-o zi lucrătoare.

Reamintim că biletele de intrare la jocurile din campionat costă 10 lei, iar copii sub 14 ani au accesul gratuit. De asemenea, abonamentele sunt valabile pentru acest meci.

În prezent, după 10 jocuri disputate, FC Bihor ocupă primul loc cu 24 de puncte, în timp ce Phoenix Buziaş se situează pe locul 6 cu 14 puncte.

În meciul din turul campionatului, disputat pe terenul celor de la Phoenix, pe data de 2 septembrie, echipa orădeană s-a impus cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Sergiu Jurj şi Florin Chitaş. Partida a avut loc la Lugoj.

„Întâlnim o echipă bună, o echipă care luptă pentru a prinde o poziţie de play-off. Nu va fi un joc uşor, pentru că venim după partida cu Dinamo care a avut o anumită încărcătură, dar sper ca până la ora partidei de marţi jucătorii noştri să fie montaţi şi conectaţi sută la sută la joc şi să fim atenţi pentru că pentru noi rezultatele sunt foarte importante. Pentru noi sunt mult mai importante jocurile din campionat, pentru că ştim foarte bine ce obiectiv avem. Cu siguranţă terenul va fi greu şi trebuie să fim atenţi şi la acest aspect”, a declarat antrenorul principal Florin Farcaş.

Tehnicianul formaţiei noastre îl are la dispoziţie la acest meci şi pe mijlocaşul Bogdan Vasile, care a revenit după accidentare. De asemenea, căpitanul Ricardo Farcaş este aproape refăcut, doar Marius Hosu rămâne indisponibil, alături de Andrei Gal, cel care a fost operat.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri