Ferma de porci din Ioșia și-a încetat definitiv activitatea

Una din sursele de mirosuri neplăcute pentru jumătatea de vest a orașului Oradea, ferma de creștere a porcilor din spatele gării Ioşia, și-a încetat definitiv activitatea. La Agenția de Mediu au fost depuse documentele pentru obținerea autorizației de ecologizare a fostei ferme. Din această lună, mirosurile care în anumite condiţii meteorologice veneau peste cartierul Ioşia, ajungând până în zona centrală, nu vor mai polua orașul.

„Centrala ce încălzea orașul pe cărbune și ferma de porci au fost ani de zile surse de poluare. Investiția în noua centrală finanțată din fonduri europene a rezolvat poluarea cu cenușă. Prin dezafectarea fermei de porci, ca urmare a înţelegerii încheiate între Primăria Oradea și compania Nutripork în 2018, s-a rezolvat şi poluarea olfactivă. Mulțumesc conducerii companiei pentru respectarea acestei înțelegeri!”, a scris pe facebook primarul Ilie Bolojan.

Pe fostul amplasament se va realiza în anii următori un parc industrial.

Distribuie informația
Alte știri