Festivalul Internațional de Muzică Ușoară Enjoy Music Băile Felix ediția a II – a/ 26-28 August, Piațeta de lângă Ștrandul Apollo

A doua ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară Enjoy Music Băile Felix va avea loc în perioada 26-28 august, în stațiunea Băile Felix, în piațeta de lângă Ștrandul Apollo. Evenimentul este organizat de Asociația Enjoy Music, în parteneriat cu Primăria comunei Sânmartin, Liceul Tehnologic „Felix”, și Asociația de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai.

Acest eveniment urmărește atât susținerea și promovarea tinerelor talente, cât și promovarea stațiunii balneare Băile Felix și a atracțiilor turistice din zonă. Programul festivalului cuprinde o serie de concerte în cadrul Deschiderii oficiale (Vineri, 26 august, ora 19:30) și a Galei de Premiere (Duminică, 28 august, ora 12:30). Ziua de Sâmbătă va fi dedicată competiției muzicale a tinerilor soliști sau a grupurilor, cu vârste cuprinse între 4 și 19 ani și concertului Ovidiu Anton de la ora 20:30 iar în deschiderea concertului va cânta Natalia Bendre, o elevă talentată a școlii Enjoy Music.

Vineri, 26 august 2022 ora 19:30, Deschiderea oficială a Festivalului:

Vor cânta: Paula Seling, Luminița Anghel, Nico, Aurelian Temișan, Monica Anghel, Lil Rose, Ovidiu Lazar, Cristina Pantea, Natalia Bendre, Rebeca Moje, Cristina Felappi, Georgiana Caba, Alesia Vasile, Corul și Grupul Enjoy Music, Grupul de chitariști Floare de Lotus Sânmartin.

Sâmbătă, 27 august 2022, Ziua concursului, ora 12:30 – 20:00

Îi veți putea asculta pe talentații concurenți înscriși în concurs, categoriile de vârstă 4-19 ani, grupuri și creație.

Concert Ovidiu Anton, ora 20:30

În deschidere va cânta Natalia Bendre

Duminică, 28 august 2022 ora 12:30, Gala de premiere

Vor cânta câștigătorii premiilor 1 și a celor 4 trofee alături de artiștii: Monica Anghel, Nico, Luminița Anghel, Aurelian Temișan, Ovidiu Anton, Grupul Enjoy Music, Natalia Bendre, Cristina Pantea.

De ce este Festivalul Enjoy Music diferit? Se remarcă în primul rând prin juriul de excepție format din specialiști în domeniul muzical, cu renume național și internațional, artiști, compozitori, producători, dirijori etc: Andrei Tudor – Președintele juriului, Jurij Ricotti (IT), Francesco Morettini (IT), Paula Seling, Ovidiu Anton, Luminița Anghel, Monica Anghel, Nico, Aurelian Temișan, și Zorica Ninkovic (SRB). Un alt atu al acestui festival este oferit de către numărul impresionant de copii și tineri din întreaga țară înscriși la preselecții, considerând acest festival o experiență unică, de la care nu ar putea să lipsească.

Concursul va avea premii pe măsură pentru tinerii talentați: marele trofeu al festivalului fiind o sesiune de compoziție la studioul DeMoga Music București, în timp ce restul premiilor sunt în valoare de peste 40.000 RON.

Ne dorim ca acest festival să devină o rampă de lansare pentru tinerii pasionați de muzică, prin intermediul căruia să își antreneze abilitatea de a se evalua și de a-și înțelege potențialul în direcția dezvoltării unei cariere muzicale. Mai mult de atât, Festivalul Internațional Enjoy Music a creat contextul potrivit pentru networking între participanți, profesori, compozitori și producători, facilitând lansarea unor colaborări fructuoase.

Le mulțumim tuturor sponsorilor și partenerilor care sunt alături de noi, în special Primăriei Comunei Sânmartin și domnului Primar Cristian Laza care a fost deschis acestei inițiative și îi așteaptă cu drag în Băile Felix atât pe artiști și pe concurenți, cât și pe toți cei care doresc să fie prezenți la acest eveniment. Intrarea la festival este liberă.

Distribuie informația
Alte știri