Festivalul viorii cu goarnă ”Dorel Codoban” și-a desemnat câștigătorii. Vezi la cine a ajuns marele premiu

În data de 15 august 2021, în comuna Roșia din Județul Bihor, a avut loc Festivalul – concurs național al viorii cu goarnă “Dorel Codoban”, aflat la ediția a VIII –a , ocazie cu care sute de spectatori  s-au bucurat de surprizele incluse în programul artistic.

Evenimentul a debutat cu desfășurarea concursului de interpretare la instrumentul autohton vioara cu goarnă sau higheghe, cum este cunoscută la nivel local, prezentat de solista de muzică populară dna. Violeta Gherman, consilier artistic în cadrul Centrului de Cultură al Județului Bihor.

Cei 8 concurenți selectați au interpretat fiecare câte un cântec de muzică populară la vioara cu goarnă, iar la finalul concursului au fost premiați câștigătorii:

•        Marele premiu –Popa Vlad;

•        Premiul I –Covaciu Nicolae;

•        Premiul al II lea –Călin Casian;

•        Premiul al III lea la egalitate de puncte –Cionca Mihai și Cionca Gabriel.

Președintele juriului, Mircea Dorin Cîmpeanu, a vorbit despre importanța evenimentului în păstrarea tradițiilor naționale, aducând totodată la cunoștința publicului faptul că vioara cu goarnă din Bihor a fost votată de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii să devină element de patrimoniu național. Anunțul este cu atât mai important cu cât acesta a fost făcut în cadrul festivalului care poartă numele celui mai iscusit meșter făuritor al acestui instrument, regretatul Dorel Codoban.

Despre importanța evenimentului au vorbit și ceilalți membri ai juriului, Dumitru Negreanu și Adrian Miescu, împreună cu primarul comunei Roșia, Moțiu Remus Florin, precum și managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, prof. dr. Mariș – Hinsu Florin Marian.     

Printre surprizele evenimentului se numără prestațiile deosebite ale soliștilor Ștef Vlad Valentin, Oana Berdie, Anca Pavel și momentele artistice oferite de Ansamblul Ardeleana din Tulca, Ansamblul Datina din Aleșd și Ansamblul Codrenii Bihorului.

De la ora 18.00 au urcat pe scenă Ansamblul Ciucașul și Grupul de Flori de Garofiță Măneciu – Prahova, Ansamblul Cununa Bălușeni din Botoșani, surorile Mariana și Simona Tomele, Vlad Davic, Voichița Mihoc, Dana Rada , Elene Șerb și Lia Bere, Ansamblul Stelele Bihorului, Lele Crăciunescu și Cornel Borza.

Organizatori au fost Consiliul Județean Bihor, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Primăria Roșia.

Alte știri