Film documentar: „Locuri ale memoriei: Lagărul, Securitatea și Penitenciarul din Oradea”

Sâmbătă, 14 noiembrie a.c., de la ora 20.00, va avea loc premiera online a filmului documentar „Locuri ale memoriei: Lagărul, Securitatea și Penitenciarul din Oradea”, proiect al Asociației cei 40 de Mucenici, care s-a bucurat de sprijinul financiar al Direcției Social-Comunitare din cadrul Consiliului Județean Bihor.

Filmul documentar urmărește aducerea în spațiul public a unor informații, puțin cunoscute, despre dimensiunile represiunii politice din județul Bihor din perioada anilor 1945-1989. În cadrul documentarului vor fi prezentate cele trei centre de recluziune din Oradea: Lagărul de Internați nr. 1 din Cetate, Securitatea din Oradea (strada Republicii) și Penitenciarul Oradea (Parcul Traian).

Lagărul de Internați nr. 1 a fost destinat încarcerării etnicilor germani care, ulterior, au fost urcați în vagoane de animale și transportați în URSS, de unde nu s-au mai întors. Anchetele de la Securitatea Oradea au reprezentat una dintre cele mai cumplite experiențe ale foștilor deținuți politic bihoreni. Condițiile mizere de cazare, înfometarea, respectiv modul în care se realizau anchetele, cu bătăi, amenințări, torturi, intimidări au lăsat urme adânci în sufletele hăituite ale anchetaților. Penitenciarul Oradea a fost unul din cele mai grele penitenciare din Gulagul românesc, aici fiind aduși, spre a fi încarcerați, Arsenie Boca, Iosif Schubert, episcopul romano-catolic de Bucureşti, Iuliu Hirțea, episcopul greco-catolic de Oradea, Arlette Coposu, soția lui Corneliu Coposu, dar și multe alte personalități.

Toate acestea informații sunt puțin cunoscute de elevi, studenți, dar și de oamenii de rând, considerând că mediul online ar putea contribui la punerea în circuitul public a unor astfel de informații extrem de valoroase despre istoria Bihorului din perioada comunistă.

„Proiectul Asociației cei 40 de Mucenici, „Locuri ale memoriei: Lagărul, Securitatea și Penitenciarul din Oradea”, a fost gândit în perioada stării de urgență când, cu toții, am realizat slaba producție de materiale digitale. Operatorii culturali – asociațiile, muzeele, teatrele, filarmonicile, biblioteci, au conștientizat acest neajuns și au reușit, în scurt timp, să regândească oferta pentru consumatorii de cultură. Astfel, filmul documentar va fi pus la dispoziția oricui, putând fi vizionat online. Cultura nu poate fi îngrădită sau învinsă de un virus, cu atât mai mult de politicile anti-cultură!”, a declarat Cristina Liana Pușcaș, președintele Asociației cei 40 de Mucenici.

Documentarul va fi transmis live, sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/memorialul.rezistentei.si.represiunii.bihor/

Echipa proiectului:

Cristina Liana Pușcaș – cercetător

Anda Țămășanu – actriță 

Ana-Maria Borz – studentă 

Andreea Bot – studentă   

Consultanți:

Dr. habil. Cosmin Budeancă – Fundația Culturală Memoria

Mihai Dragomir – Asociația Mioritics

Parteneri:

Asociația Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala Bihor

Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării și Departamentul de Istorie din cadrul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării de la Universitatea din Oradea

Asociația Culturală „Anonim”

Penitenciarul Oradea

Oradea în direct

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Bihor

Distribuie informația
Alte știri