Final tragic pentru un bărbat de 48 de ani din Oradea

La data de 3 iunie a.c., la ora 11.41, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, un bărbat de 48 de ani, din Oradea, aflat într-un apartament, situat la etajul 9, al unui bloc de pe strada Vasile Coman, din municipiul Oradea, județul Bihor, amenință că se aruncă de la înălțime.

La fața locului au ajuns de urgență echipaje de poliție de ordine publică, precum și un negociator de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, alături de echipaje de urgență, care au acționat de îndată pentru aplanarea situației.

Din nefericire, la un moment dat, bărbatul, care între timp escaladase balustrada balconului apartamentului, ar fi căzut de la înălțime, acesta decedând în urma impactului cu solul.

Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.

Polițiștii orădeni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii tragicului eveniment.

Distribuie informația
Alte știri