Finanțare de 400.000 lei pentru proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale, prin Programul MOL pentru sanătatea copiilor

MOL România și Fundația Pentru Comunitate dau startul înscrierilor pentru concursul de proiecte din cadrul celei de-a 14-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, destinat organizațiilor non-guvernamentale care derulează proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale pentru copiii cu nevoi speciale sau boli cronice.

Finanțarea alocată pentru această ediție este în valoare de 400.000 de lei, iar înscrierea aplicațiilor se poate face on-line, accesând website-ul Fundației pentru Comunitate până la finalul zilei de 22 octombrie. Fiecare ONG poate obține finanțare de maximum 25.000 de lei pentru realizarea unui proiect.

De la lansare și până în prezent, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost alocate fonduri în valoare de 4,5 milioane de lei pentru derularea a 246 de proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale, incluzând peste 13.500 de beneficiari în activitățile terapeutice, prin intermediul ONG-urilor.

Distribuie informația
Alte știri