FlixBus reia cursele cu autocarul din Oradea spre Ungaria și Austria cu măsuri ample de siguranță

FlixBus reia cursele cu autocarul din Oradea spre Ungaria și Austria începând cu 25 iunie. Conexiunile internaționale vor fi disponibile din peste 15 de orașe din vestul țării, inclusiv Miercurea Ciuc, Brașov, Târgu Mureș, Sibiu, Oradea, Arad sau Timișoara. Odată cu repornirea activității, furnizorul de mobilitate a implementat și noi măsuri de igienă pentru siguranța pasagerilor.

Operatorul cu cea mai mare rețea de autocare pe distanțe lungi din Europa va relua cursa de noapte directă spre Budapesta și Viena la care vor avea acces și călătorii din Oradea, dar și cei din orașe precum Odorheiul Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Sighișoara, Târgu Mureș, Turda, Cluj-Napoca și Huedin. Cursa va circula de cinci ori pe săptămână. Biletele pentru curse cu autocarele verzi pot fi deja cumpărate online.

Începând cu data de 2 iulie, autocarele FlixBus vor începe să opereze și 5 curse săptămânale cu plecare din Timișoara spre Praga.

FlixBus va continua să își extindă oferta pentru călătorii din România în perioada următoare. Până la finalul lunii iunie, startup-ul de mobilitate va relua cursele internaționale spre aproape 50 de destinații din Europa printre care se numără și orașe precum Budapesta, Innsburck, Zurich, Geneva, Lyon, Grenoble, Dortmund sau Frankfurt. În baza cererii clienților, rețeaua de rute este extinsă treptat. Deoarece operațiunile furnizorului de servicii de autocar sunt reluate în tot mai multe țări din Europa, pasagerii pot călători către și mai multe destinații cu doar o singură interconexiune.

„După o pauză de 3 luni, suntem încântați să ne întoarcem în sfârșit pe șosele din România. Sperăm să îi putem aduce pe călătorii din vestul țării cât mai aproape de viața lor de zi cu zi, oferindu-le oportunitatea de a ajunge spre destinații europene în mod accesibil și în siguranță. Anul trecut, Budapesta și Viena s-au numărat printre destinațiile favorite ale pasagerilor români”, a declarat László Arany, director regional. „În ultimele săptămâni echipa noastră a dezvoltat un nou concept de igienă care va permite pasagerilor să călătorească cu autocarul pe distanțe lungi în siguranță, chiar și în situația actuală”.

Odată cu reluarea operațiunilor, FlixBus lansează noi măsuri complete de igienă și siguranță, care vor fi adaptate situației actuale, în strânsă cooperare cu experții în domeniul sănătății și cu autoritățile.

Astfel, toate autocarele vor fi dezinfectate complet după fiecare călătorie. Controlul digital al biletului și prezența dezinfectantului pentru mâini în autocar sunt alte două proceduri  care au fost implementate de către FlixBus. În zonele de așteptare, precum și în timpul îmbarcării și debarcării, trebuie menținută distanța de siguranță de 1,5 metri, care a devenit o practică standard. Purtarea unei măști care să acopere nasul și gura este obligatorie în momentul îmbarcării, debarcării și pe durata întregii călătorii. Toaletele la bordul autocarului, din motive de siguranță, vor fi inchise temporar.

„Îndemnăm pasagerii să respecte aceste măsuri preventive, să urmeze indicațiile oferite la bord și, cel mai important, să călătorească numai atunci când nu prezintă simptome. Politiciile noastre de anulare a biletului permit o modificare flexibilă a călătoriilor „, menționează László Arany.

Distribuie informația
Alte știri