Florian Bodog: Cât de ticălos și rupt de realitate trebui să fii ca să minți pe față! E deja patologic!

O simplă verificare pe website-ul Băncii Mondiale ne arată minciuna gogonată a lui Cîțu: în 2020, Romania a avut un PIB/capita de 12.896 de dolari, iar Ungaria, 15.899 de dolari. Depășirea e doar în fanteziile lui Cîțu…

Și dacă tot a pomenit de Ungaria, Florin Vasile Cîţu poate ar face bine să se documenteze cum se poate că în țara vecină, cetățenii testați pozitivi la testul Sars-Cov 2 (și care figurează pe platforma națională dedicată) primesc gratuit din farmacii medicația specifică tratamentului COVID-19 și asta pe baza rețetelor eliberate de medicii de familie.
Din nou, la alții se poate, dar la noi nu!
Oare de ce maghiarii au medicamentele necesare și noi nu?! Oare de ce în Ungaria, viața oamenilor este chestiunea esențială pentru guvernanți iar la noi nu?!

Singurul capitol la care Romania a depășit Ungaria este, din păcate, numărul de morți COVID-19. Și asta din cauza incompetenței și prostiei lui Cîțu și a celorlalți politruci care nu au făcut nimic pentru a pregăti sistemul sanitar pentru valul patru al pandemiei!

senator PSD, Florian Bodog

Alte știri