Cardul nu va fi utilizat în asistenţa medicală primară şi ambulatorie de specialitate până la 30 septembrie

Foto: digi24.ro

Cardul naţional de asigurări de sănătate nu va fi utilizat până la data de 30 septembrie în asistenţa medicală primară şi în cea ambulatorie de specialitate, însă pentru celelalte specialităţi serviciile medicale acordate vor fi validate cu cardul începând cu data de 1 iulie, a informat CNAS, vineri, printr-un comunicat de presă.

Potrivit CNAS, nu este obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS), în termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării, a serviciilor medicale şi îngrijirilor la domiciliu, respectiv a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, înregistrate/eliberate off-line.

Pentru asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, Hotărârea de Guvern prevede obligaţia furnizorilor de servicii medicale ca până la data de 15 iunie să facă dovada acreditării /înscrierii în procesul de acreditare, prin transmiterea/depunerea documentelor doveditoare la casele de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală.

Pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei au fost prevăzute o serie de măsuri în vigoare până la data de 30 septembrie.

Astfel, medicii din spital pot elibera, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu, pentru o perioadă de până la 90 de zile, cu excepţia medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile.

De asemenea, documentele necesare să fie prezentate de asigurat la casele de asigurări de sănătate pentru obţinerea unor drepturi pot fi transmise prin mijloace electronice de comunicare sau prin depunerea acestora de orice altă persoană, cu excepţia reprezentanţilor legali ai furnizorilor şi a persoanelor care desfăşoară activitate la nivelul acestora.

Alte știri