Fondatorul BioNTech: Virusul va fi sub control în Europa până la finalul verii

Foto: Getty

Ugur Sahin, fondatorul BioNTech, care a dezvoltat vaccinul anti-Covid în parteneriat cu Pfizer, este optimist că virusul va fi sub control în majoritatea țărilor europene până la sfârșitul verii din 2021, potrivit Reuters.

El susține că acest lucru posibil cu toate că programele de imunizare în țările din UE se desfășoară mai lent decât în state precum Israel, Marea Britanie sau SUA, din cauza întârzierilor repetate la livrarea vaccinurilor.

Ugur Sahin este însă încrezător că aceste probleme sunt doar temporare, astfel că este posibil ca țări precum Germania să ajungă să vaccineze 70% din populație până la finalul lunii septembrie, moment în care virusul va mai pune puține probleme.

„În multe țări europene și în SUA, probabil că nu vom avea nevoie de lockdown-uri până la sfârșitul verii. Vor fi focare, dar vor fi doar zgomot de fond. Vor fi mutații, dar nu ne vor speria”, a declarat el pentru ziarul Welt am Sonntag.

Doar 9% dintre germani au primit cel puțin o doză de vaccin, în timp ce Marea Britanie a depășit pragul de 50% dintre adulți injectați cu prima doză.

Ozlem Türeci şi Ugur Sahin, fondatorii BioNTech, laboratorul german care împreună cu cel american Pfizer au conceput vaccinul anti-COVID-19, au primit vineri la Berlin una dintre principalele distincţii germane, Marea Cruce a Meritului cu stea.

Distribuie informația
Alte știri