Fonduri aprobate pentru angajarea tinerilor în agricultură

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat că Programul pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industrie alimentară beneficiază de fonduri de 1 milion de lei în acest an.

Programul vine în sprijinul angajatorilor fermieri din agricultură, prin instituirea unui instrument de susţinere financiară, care să le ofere acestora posiblitatea de a angaja forţă de muncă tânără în sectoarele agricultură, acvacultură şi industria alimentară.

„Angajatorul fermier care face dovada angajării a doi tineri beneficiari ai Programului beneficiază de următorul sprijin financiar lunar, pentru fiecare persoană astfel angajată: 1.000 lei pentru persoanele cu studii superioare de specialitate în domeniul agricol, acvacultură şi/sau industrie alimentară; 750 lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum şi cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii şi/sau industriei alimentare; 500 lei pentru persoanele fără studii”, precizează ministerul.

De asemenea, pentru a beneficia de prevederile prezentei legi, angajatorii fermieri au obligaţia de a încheia cu tinerii beneficiari ai Programului contracte individuale de muncă cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puţin de 12 luni, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Distribuie informația
Alte știri