Fonduri transfrontaliere de peste 2 milioane euro, pentru Marghita

Municipiul Marghita a reușit să atragă în acest an fonduri transfrontaliere în valoare de peste 2 milioane euro. Cei mai mulți bani vin pentru centrul antreprenorial în care micii producători vor putea să comercializeze produsele proprii. Valoarea lui este de aproape 1.700.000 euro.

Conform proiectului, oamenii locului vor putea să participe la cursuri de formare în domeniul agriculturii, al managementului, cursuri acreditate de Ministerul Educației.

În cadrul programului strategic de sănătate, în care lider este Consiliul Județean Bihor, Spitalul Municipal Marghita urmează să fie dotat cu un aparat de telemedicină performant. In plus, cadrele medicale de acolo vor participa la cursuri de instruire.

De asemenea, municipiul din microregiunea Barcău va beneficia de sistem informatic integrat, grație proiectului „Pod administrativ între orașele din zona transfrontalieră româno-maghiară” si de o scenă mobilă ca urmare a parteneriatului cu Berettyoújfalu.

Foto: smark.ro

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri