Forțe reunite de 1 Iunie! Evenimentele programate la Oradea se vor și test logistic

Un program generos așteaptă copii și părinți de 1 Iunie în Cetatea Oradea sau în sălile de spectacol, în funcție de cum va fi vremea. În număr nu foarte numeros, din cauza pandemiei. Dar totuși până la 500, dacă nu va ploua.

Programul generos organizat de Primăria Oradea, Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti Ede și Filarmonica de Stat, împreună cu sprijinul APTOR, a fost prezentat mass media în cel mai sărbătoresc și fericit mod posibil din lume. Dacă vremea va fi bună, copiii și părinții sunt invitați în curtea interioară a Cetății Oradea începând cu ora 10, marți 1 Iunie. Copiii vor fi întâmpinați și întreținuți de Dino și Mop, de la Trupa Arcadia. După care Trupa Lilliput îi va surprinde cu un spectacol de baloane și momente muzicale.

De la ora 11 va intra pe scenă tot în curtea interioară a Cetății ansamblul de suflători al Filarmonicii, care va interpreta bucăți celebre din coloana sonoră a unor îndrăgite desene animate, de la Frumoasa și Bestia și Toy Story până la Frozen.

De la ora 12, în sala Mare a Teatrului Regina Maria se va juca Frumoasa și Bestia. Biletul de intrare costă 15 lei.

De la ora 16, în Cetate, revin actorii Arcadia pe scenă cu spectacolul MateMagical. La 17.30 ei vor fi înlocuiți de corul filarmonicii și orchestra de coarde cu muzică din coloana sonoră a unor desene animate îndrăgite.

Actorii trupei Lilliput vor susține de la ora 13 un spectacol pentru copii în Biharia. De la ora 17, pe strada Republicii în fața Gelateriei Fan Ice, tot ei vor prezenta spectacolul Paprika Jancsi kalandjai (Aventurile lui Vasilache).

Manifestările dedicate copiilor și zilei de 1 Iunie se vor încheia cu spectacolul Vrăjitorul din Oz, jucat de la ora 18 în sala mare a Teatrului. Biletul de intrare costă 15 lei.

Din cauza condițiilor provocate de pandemia Corona, înaintea spectacolelor adulții vor fi verificați în platforma națională dacă sunt vaccinați sau li se va solicita un test PCR nu mai vechi de 48 de ore sau un test rapid nu mai vechi de 24 de ore. Evenimentele organizate la Oradea se vor și un test logistic pentru a contrubui la fluidizarea organizării manifestărilor artistice în această vară.

Dacă evenimentele vor putea avea loc în Cetate, vor putea savura oferta culturală circa 500 de spectatori. În sală vor fi disponibile doar jumătate dintre locurile existente, pentru respectarea măsurilor de distanțare socială.

Cei trei directori interimari a celor trei instituții culturale bihorene, despre care se știe deocamdată că vor fuziona, au încercat să facă o figurație cât de bună și de profesionistă cu putință, bucuroși nevoie mare că își vor corela programul online pe pagina visitoradea.ro, iar publicul nu va mai trebui să intre pe trei site-uri separate pentru a afla ce ofertă culturală au.

La întrebările media despre reorganizare au răspuns cât de diplomat au putut unii că nu au noutăți, alții că au fost asigurați de președintele Consiliului Județean că înaintea oricărei modificări se va sta de vorbă și cu ei.

Șerban Borda, directorul interimar al Teatrului Regina Maria, a denumit ieșirea în stradă a actorilor și a filarmoniștilor nu „protest”, ci „manifest”, și a asigurat media că actorii se gândesc și la alte modalități de a ieși în fața publicului și de a-și prezenta părerea.

Între colegii lor și conducerea Consiliului Județean, cei trei directori interimari au apărut ca între ciocan și nicovală. Stau cu sabia lui Damocles deasupra capetelor. Modul de a prezenta reunirea forțelor de 1 Iunie pentru a răsfăța copiii, toți pe același site/același afiș a fost ca o încercare de a convinge publicul că nu asistăm la un viol public, ci la un acord tacit. Cuvintele lui Șerban Borda că actorii vor căuta și alte modalități de a ieși în fața publicului și mimica celor trei vorbeau însă o altă limbă. 

Daniela Stoica

Distribuie informația
Alte știri