Fosta șefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi are voie să iasă din țară

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, miercuri, 3 aprilie contestaţia depusă de Laura Codruţa Kovesi faţă de măsura controlului judiciar. Măsura a fost dispusă de procurorii Secţiei speciale pentru magistraţi.

La ieşire din sala de judecată, Laura Codruța Kovesi a declarat că nu poate oferi detalii, însă susţine că este ţinta unor atacuri pentru că „unii vor să fure nepedepsiţi”, potrivit stiri.tvr.ro.

Acest dosar a fost deschis ca urmare a unui denunț depus de Sebastian Ghiță, care a susținut că fosta șefă a DNA ar fi luat mită peste 200 de mii de lei ca să-l aducă în țară pe infractorul Nicolae Popa. Laura Codruţa Kovesi este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă.

Foto: economist.com

Distribuie informația
Alte știri