Foto: Cum se transformă ștrandul Ioșia? Va deveni grădină termală

O parte din actualul Ștrand Ioșia, construit în anii ’80, va fi transformat într-o grădină termală modernă. Consiliul Local a aprobat în ședința de azi, 30 martie, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru această investiție.

Acest aquapark nu va fi unul de distracție, gen Nymphaea, ci o grădină termală care va deservi locuitorii municipiului Oradea și turiștii care vor veni aici pentru relaxare, fiind prevăzut  cu bazine interioare și exterioare, bar cu servire din apă, platforme pentru plajă, zona de spa, sală de fitness, punct de alimentație publică cu grupuri sanitare și numeroase spații verzi amenajate cu plante specifice microclimatelor din jurul zonelor cu apă termală.

Primarul Florin Birta a explicat care vor fi sursele de finanțare pentru acest proiect: „Deschizându-se axele viitoare de finanțare, aici nu vom avea bani prealocați, pentru că această finanțare se va face prin Programul Operațional Regional – Componenta Turism. Prin urmare, nu vom avea bani alocați pe municipiu reședință de județ, ci va fi o concurență de proiecte, și atunci cu cât este mai matur proiectul, cu atât vom avea un punctaj mai bun la depunerea lui. După aprobarea SF-ului, vom contracta partea de proiectare, pentru a avea proiectul tehnic finalizat din timp, apoi va urma partea de autorizații de construcție, pentru că fiecare etapă parcursă va aduce un punctaj în plus proiectului”.

Reconfigurarea incintei Ștrandului Ioșia: 2/3 se transformă într-o grădină termală modernă; 1/3 rămâne destinat seniorilor

Reconfigurarea incintei actualului Ștrand Ioșia se va face astfel: pe o treime din teren se va păstra funcționarea Ștrandului Ioșia, ea rămânând în continuare destinată seniorilor orașului, iar pe două treimi din teren, spre latura sudică, se va amenaja grădina termală.

Astfel, dacă suprafața totală aparținând incintei ștrandului existent este de 45.084 mp,  grădina termală va ocupa o suprafață de 32.405  mp.

Durata de execuție a lucrărilor va fi de 24 luni.

Grădina termală Ioșia – zonă modernă de recreere

„În ceea ce privește valoarea totală a investiției, aceasta este de cca. 165 milioane lei, aproximativ 33 milioane de euro.  Aici, trebuie subliniat că partea de fonduri nerambursabile va fi de 40%, diferența de 60% trebuind suportată de beneficiar. Practic este aceeași procedură pe care am avut-o și la Aquapark, având în vedere că este o investiție care va aduce ulterior venituri”, a precizat primarul Florin Birta.

Conform studiului de fezabilitate, se propune realizarea următoarelor funcțiuni:

–  Centru SPA care va funcționa înclădirea principală, cu regim de înălțime subsol+parter+etaj parțial, cu o suprafață desfășurată de 8.853 mp, care va include un ansamblu de bazine interioare (peste 500 mp de luciu de apă), zona de spa, filtre personal și public, vestiare, spații tehnice, alimentație publică, zona de birouri, foaiere, o sală fitness.

o clădire secundară – C2 – care va deservi funcțiunilor de depozitare, grupuri sanitare, spații tehnice la subsol.

– 5 ansamble de bazine exterioare, bazin de înot, bazin de legătură interior- exterior (cu o suprafața totală a bazinelor de peste 3000 mp), un punct de alimentație publică cu grupuri sanitare aferente, un bar cu servire din apă, dușuri exterioare, platforme din dale din piatră și tip deck pentru plajă, numeroase zone verzi amenajate cu plante specifice microclimatelor din jurul zonelor cu apă termală și un ponton pentru plajă pe malul Crişului Repede.

Accesul în grădina termală se va face din str. Alexandru Cazaban, pe latura sudică. Tot pe latura sudică, paralel cu Aleea Alexandru Cazaban, se propune amenajarea unei parcări cu 147 de locuri de parcare, din care 6 locuri pentru persoane cu dizabilități.

Distribuie informația
Alte știri