Franţa redeschide treptat magazinele, spaţiile culturale şi terasele. Vezi de când

Foto: cocktailholidays.ro

Franţa începe relaxarea. Cafenelele şi restaurantele se vor redeschide în interior începând din 9 iunie, când interdicţia de circulaţie nocturnă se va aplica după ora 23:00, înainte de o ridicare totală a acestei interdicţii de la 30 iunie, dacă situaţia sanitară o va permite.

„Vom efectua redeschiderea apoi în patru etape. Pe 3 mai, sfârşitul declaraţiilor şi restricţiilor de deplasare. Din 19 mai, trebuie să ne regăsim arta de a trăi franţuzeşte, rămânând prudenţi şi responsabili: convivialitatea noastră, cultura noastră, sportul…”, a declarat preşedintele Emmanuel Macron într-un interviu acordat joi presei regionale franceze.

În baruri şi restaurante, la terase (începând din 19 mai), iar apoi în sală (din 9 iunie), clienţii nu vor putea fi decât maximum şase la o masă.

Franţa dă drumul evenimentelor cu peste 1.000 de persoane, doar cu vaccin sau testare.

Muzeele, monumentele, cinematografele, teatrele şi sălile de spectacol cu public pe scaune vor putea să-şi reia activitatea cu maximum 800 de persoane în interior, 1.000 în exterior. La fel va fi pentru manifestările sportive în aer liber.

De miercuri 19 mai, interdicţia de circulaţie nocturnă va fi valabilă după ora 21:00.

Sălile de sport se vor putea redeschide, cu respectarea capacităţilor şi protocoale adaptate, începând din 9 iunie, scrie Agerpres.

Distribuie informația
Alte știri