Fraţii Micula au instituit sechestru pe acţiunile Neclearelectrica şi Conpet; Instanța a suspendat executarea

Fraţii Ioan şi Viorel Micula şi două societăţi controlate de aceştia – Multipack SRL şi Starmill SRL – au instituit sechestru definitiv asupra unui număr de 67.071.301 acţiuni deţinute de statul român la Nuclearelectrica şi asupra a 5.083.372 de acţiuni pe care statul le are la Conpet Ploieşti, însă executarea este suspendată provizoriu până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), potrivit unor rapoarte ale celor două companii remise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Fraţii Micula au dat statul în judecată în 2005 pentru că ar fi anulat anumite facilităţi fiscale pentru investitorii străini (cei doi având şi cetăţenie suedeză), iar Curtea de Arbitraj de la Washington a dat decizia definitivă în decembrie 2013. În martie 2014, Tribunalul Bucureşti a decis definitiv şi fără cale de atac ca statul român să fie executat silit.

Potrivit unui comunicat al casei de avocatură White & Case LLP, cei doi trebuie să primească despăgubiri în valoare de 331 milioane de dolari, echivalentul a 1,4 miliarde de lei.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri