Fundația pentru Comunitate caută cei mai apreciați profesori sau antrenori din Bihor/ Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație

În fiecare an, începând din 2010, Fundația pentru Comunitate premiază zece profesori, educatori, antrenori, mentori, care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi, și o sumă în valoare de 8.000 de lei.

În acest an, nominalizările se depun până la 31 decembrie 2022.

Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale.Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație.Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup.

Detalii și formular de nominalizare se găsesc pe site-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor

Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului 2023 la sala Amfiteatru de pe acoperișul Teatrului Național București.

Laureații Premiului Mentor din Bihor:

Laureații Premiului Mentor din Bihor:

2021 – Ionel Cordovan, profesor de limbă romani – https://bit.ly/3QfAkwq

2020 – Jámbor Fekete Erzsébet, profesor de pian – https://bit.ly/3pRdUqh

2018 – Ciubotariu Éva, profesor de chimie – https://youtu.be/O0oAVETl_sI

2016 – Elvira Groza, profesor de filosofie – https://www.youtube.com/watch?v=bmb7nTIys7Y

2015 – Anița Luncan, profesor de chimie – https://www.youtube.com/watch?v=87Thekvrl3Q

2011 – Rend Erzsébet, profesor de fizică – https://www.youtube.com/watch?v=paX71BuoLqs

Programul este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile asigurate de Compania MOL România.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri