După ce seria de fenomene meteorologice extreme din ultimele săptămâni a afectat grav culturile agricole ale mai multor producători din localităţi ale judeţului Bihor, deputatul PNL Găvrilă Ghilea a prezentat ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, un succint bilanţ al pagubelor întregistrate, menţionând că „în urma ploilor torenţiale şi a căderilor de grindină de dimensiuni neobişnuite au fost distruse solarii de legume, amenajări şi utilaje agricole, dar şi sute de hectare de culturi, în special rapiţă, care au fost total compromise”.
Fiind informat că persoanele afectate au solicitat deja comisiilor locale pentru situații de urgență constatarea pagubelor produse, centralizarea şi înaintarea acestora către Direcţia Agricolă a judeţului Bihor, parlamentarul bihorean l-a interpelat, în această săptămână, pe ministrul de resort pentru adoptarea de urgenţă a unei Hotărâri de Guvern în vederea declarării stării de calamitate naturală în zonele afectate și stabilirea nivelului maxim al sumelor ce vor fi acordate ca despăgubire producătorilor afectaţi.
Deputatul liberal l-a mai interpelat pe titularul portofoliului de la Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi în primăvara acestui an, după ce asociaţiile de fermieri bihoreni au cuantificat valoarea pagubelor înregistrate, fie ca urmare a proliferării bolilor şi dăunătorilor care s-au dezvoltat în continuare pe sol şi pe resturile vegetale din cauza temperaturilor deosebit de mari, fie ca urmare a îngheţului de la finele lunii martie, care a afectat starea de vegetaţie la culturile şi soiurile timpurii.