GCS: 367 persoane infectate cu noul coronavirus

Foto: magnanews.ro

Un număr de 367 de persoane au fost confirmate până în prezent cu noul tip de coronavirus, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre acestea, 52 au fost declarate vindecate şi externate – 36 la Timişoara, 11 la Bucureşti, 3 Craiova una la Iaşi, una la Constanţa.

De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 59 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între un an şi 74 de ani, a mai precizat GCS.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 14 pacienţi, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 4.207 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 55.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Distribuie informația
Alte știri