Generozitatea salvatorului viorii cu goarna

Festivalul concurs Dorel Codoban isi va afla duminica castigatorul. Instrumentistul care va reusi sa convinga juriul avizat va pleca acasa cu trofeul, o vioara cu goarna.
Premiul e oferit de Cornel Salvator Palladi, lutierul care da viata acestor instrumente muzicale specifice Bihorului.

Le confectioneaza din paltin, cires sau corn de cerb, iar goarna din lemn, pentru a atenua sunetul metalic, asa cum i-a cerut in urma cu mai bine de 30 de ani, fiul sau, Dacian, pe atunci elev la o scoala de muzica. Din mainile lui Cornel Palladi ies adevarate opere de arta, ale caror sunete misca sufletele celor care asculta.

A fost prieten cu Dorel Codoban si nu l-a uitat.
E convins ca maestrul viorilor cu goarna s-a dus sa cante intr-o lume mai buna, iar acum e randul lui sa promoveze instrumentul traditional al Bihorului. Si cum generozitatea nu poate fi mimata, Cornel Palladi ofera, duminica, trofeul festivalului Dorel Codoban. Domnia sa are credința ca vioara cu goarna faurita de el va bucura multa lume.

Distribuie informația
Alte știri