Giordan Watson și Aaron Broussard au ieșit din carantină

Foto: facebook

Giordan Watson și Aaron Broussard au încheiat perioada de carantină necesară pentru cetățenii care vin în România din Statele Unite ale Americii. Cei doi baschetbaliști legitimați la CSM Oradea au împlinit cele 14 zile necesare conform legislației în vigoare la finele acestei săptămâni.

În aceste condiții, antrenorul de pregătire fizică, Marius Marinău, a ținut o ședință de antrenament, de reacomodare la efort, cu participarea celor doi. Antrenamentul s-a desfășurat pe terenul 2 de la stadionul Iuliu Bodola. Aceștia au avut la dispoziție câteva echipamente pe care clubul le-a pus sportivilor pentru a face exerciții fizice în perioada petrecută în carantină.

Watson a petrecut această perioadă singur, în timp de Broussard a fost alături de familia sa (soția și cei trei copii). Întreaga familie Broussard a venit în România pe data de 14 august. Reamintim că Giordan se află la cel de-al 3-lea sezon alături de roș-albaștri, iar Aaron la cel de-al 2-lea.

Cei doi jucători de la CSM CSU Oradea vor efectua o a 2-a ședință de antrenament sub comanda lui Marius Marinău în cursul zilei de duminică (30.08), urmând ca de la începutul săptămânii viitoare să se alăture celorlalți componenți ai echipei.

În schimb, ultimul jucător legitimat, americanul Stephen Holt, mai are o săptămână de carantină, urmând ca de la sfârșitul săptămânii viitoare să urmeze același proces precum Giordan și Aaron.

Distribuie informația
Alte știri