Google va distribui 2 milioane de euro în granturi către organizaţii selectate din România şi alte zece ţări din regiunea CEE, pentru susţinerea unor proiectelor caritabile.
Prin competiţia Impact Challenge derulată de Google.org („braţul” caritabil al lui Google), sunt căutate iniţiative care să ajute la redresarea economiei, având în centru conceptul de incluziune socială. Proiectele caritabile care vor fi finanţate trebuie să aibă ca scop educaţia pentru creşterea gradului de digitalizare şi crearea de oportunităţi economice. Valoarea fiecărui grant va fi cuprinsă între 50.000 euro şi 250.000 euro, suma totală a acestor fiind de 2 milioane de euro.
Pentru obţinerea granturilor, organizaţii non/pro-profit şi instituţii academice din România pot aplica pe pagina proiectului (g.co/ceechallenge) până pe 1 martie 2021. Proiectele trebuie să fie caritabile, de orice mărime şi orice nivel de maturitate – poate fi o idee nouă sau una care funcţionează deja şi are nevoie de resurse pentru extindere.
Organizaţiile care aplică trebuie să fie din una din următoarele ţări: România, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia. Proiectele alese pentru finanţare vor fi selectate de Google, cu sprijinul INCO Group şi al unui grup de experţi.
În 2020, prin programele derulate în România, Google a sprijinit 39.000 de persoane în dezvoltarea abilităţilor digitale sau trecerea la o carieră în domeniul digital. La nivelul întregii regiunii CEE, aproximativ 250.000 de persoane au primit astfel de pregătire prin programele derulate de Google anul trecut. Google.org a acordat granturi pentru proiecte caritabile în valoare de 300.000 euro în România în 2020, în timp ce suma pentru toată zona centrală şi de Est a Europei s-a ridicat la peste 1,5 milioane de euro.
Mai multe detalii despre proiectul Google.org Impact Challenge pentru Europa Centrală și de Est și formularul de aplicare pot fi găsite pe pagina dedicată: g.co/ceechallenge