Grădina zoologică din Oradea va fi relocată în afara oraşului

Conducerea Administraţiei Domeniului Public (ADP) şi Primăria Oradea caută terenuri pentru mutarea şi extinderea Grădinii zoologice într-una dintre pădurile învecinate municipiului, pe o suprafaţă de cel puţin 20 de hectare, de trei ori mai mare decât în prezent.

„Avem, deocamdată, două variante, în lucru. Săptămâna trecută am fost, împreună cu domnul Bolojan (preşedintele CJ Bihor – n.r.) şi domnul Birta (primarul municipiului Oradea – n.r.), la Primăria Sânmartin. S-au discutat nişte proiecte privind centura comunei şi un tren care să lege oraşul cu localitatea Cordău, iar al treilea obiectiv a fost Grădina zoologică pe care am propus să o amenajăm, pe vreo 20 de hectare, la marginea pădurii Felix.

Primarul spunea că va discuta cu factori locali, cu privaţii. Şi mai avem o variantă în pădurea de la Săldăbagiu, unde ar trebui să facem un schimb de terenuri, pentru că pădurea municipiului Oradea e dincolo de pădurea comunei Borş”, a declarat, marţi, pentru Agerpres, directorul ADP Oradea, Liviu Andrica.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri