Grădini spirituale, create de Kerekes Gyöngyi, expuse la Muzeul Țării Crișurilor

Începând din 13 noiembrie 2020, Muzeul Țării Crișurilor vă oferă o expoziție care aduce în atenție cele mai reprezentative lucrări de peste ani ale artistei plastice Kerekes Gyöngyi, membră a Uniunii Artiștilor Plastici Bihor. Intitulată „Trepte interioare”, expoziția prezintă 69 de creații din mai multe genuri artistice, de la instalații și desene realizate în tehnică mixtă, la acuarele și picturi în tuș colorat sau pe pânză, în acril.

„Trepte interioare” cuprinde lucrări grupate în cinci cicluri de creație, care acoperă întreaga carieră a plasticienei Kerekes Gyöngyi. „Herbarium” conține lucrări realizate în perioada 1988-1991, de tinerețe artistică și descoperire de sine prin amintirile din copilărie, după cum mărturisește artista, când au început să o fascineze „conexiunea cu natura: cerul, pământul, vântul, ploaia, plantele, florile, culorile” și când a „simțit instinctiv măreția acestora, sublimul”.

Cel de-al doilea ciclu, care stă sub genericul „Căutarea echilibrului”, prezintă creațiile din perioada 1992-1994, când artista s-a folosit de simboluri pentru a exprima temele umane eterne, perioadă „de maximă eliberare, de trăire a libertății în spațiul plastic al hârtiei de desen”, după cum o definește chiar ea.

„Cartea Schimbărilor”, cel de-al treilea ciclu de creație, dintre anii 1997 și 1999,

aduce, atât din punct de vedere tehnic, cât și tematic, modalități noi de exprimare. Textura hârtiei pare esențială aici, dar și modalitatea în care culorile se absorb una pe alta, se completează și se substituie. Nuanțele se inundă între ele, se revarsă, sunt de tot fluide, alcătuind de regulă un fundal din care țâșnește un semn, un simbol. Curgerea și falsa transparență își pun pecetea pe acest ciclu.

Seria „Grădini spirituale – Iriși” acoperă perioada 2000-2017, în care irișii sunt prezenți în majoritatea lucrărilor artistei și devin, prin simbolistica cercului, simbol al eternității.

„Trepte interioare”, lucrare realizată în 2020, se compune din cinci piese. Compozițiile pornesc de la o cromatică mai sumbră, adâncă, dramatică și treptat se înseninează. Culoarea care dă unitate compoziției este violetul, culoarea cu cea mai înaltă vibrație dintre culorile din spectru. „Prin această lucrare am dorit să-mi exprim demersul de-a lungul întregii creații, parcurgerea trăirilor dramatice ale vieții și dorința de înălțare, lumină, pace, seninătate”, mărturisește artista.

Kerekes Gyöngyi s-a născut în Târgu Mureș, iar după terminarea studiilor trăiește și lucrează în Oradea. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca (1983), secția Design vestimentar, și din 1990 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar din 1992 membră de onoare a Asociației Graficienilor din Ungaria. Încă de la debut, a avut o carieră artistică în plină ascensiune, lucrările sale fiind selecționate la 24 de expoziții colective din țară și la alte 20 de expoziții de grup din străinătate – Ungaria, Polonia, Coreea, Slovacia, Olanda, Franța, Suedia, Slovenia, Spania, Italia și Republica Moldova. Expoziția este cea de-a cincea personală a artistei Kerekes Gyöngyi, dar și a șaptea ei prezență la Muzeul Țării Crișurilor.

Expoziția „Trepte interioare” va sta pe simezele Muzeului Țării Crișurilor până în luna ianuarie 2021.

Prețul de vizitare a tuturor expozițiilor de la Muzeul Țării Crișurilor, permanente și temporare, cu excepția Vivariului, este de: 12 lei pentru adulți și 6 lei pentru copii peste 4 ani, elevi, studenți, pensionari.

Intrarea este gratuită pentru copiii de până în 4 ani, copiii din casele de asistență socială, veteranii de război, lucrătorii actuali și pensionarii din rețeaua muzeistică națională.

Distribuie informația
Alte știri