Graniţa cu Ungaria poate fi tranzitată prin zece puncte de frontieră. 3 sunt din Bihor

Din 21 mai, ora 06.00, la graniţa româno-ungară sunt deschise zece puncte de trecere a frontierei, atât pentru traficul de autoturisme şi persoane, pentru efectuarea formalităţilor specifice pe sensul de intrare / ieşire în / din ţară şi cu respectarea măsurilor dispuse pe linie de sănătate publică din cele două state: P.T.F. Petea – judeţul Satu Mare, P.T.F. Urziceni – judeţul Satu Mare, P.T.F. Valea lui Mihai – judeţul Bihor, P.T.F. Borş – judeţul Bihor, P.T.F. Salonta – judeţul Bihor, P.T.F. Vărşand – judeţul Arad, P.T.F. Turnu – judeţul Arad, P.T.F. Nădlac I – judeţul Arad, P.T.F. Nădlac II – judeţul Arad si P.T.F. Cenad – judeţul Timiş.

”Tot pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră şi pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se deplasează cu mijloace de transport personale, începând cu aceeaşi dată şi aceeaşi oră, sunt operaţionale pe teritoriul Ungariei, în regim permanent, două culoare de tranzit pentru transportul persoanelor cu microbuze / autocare, cu intrare în România prin P.T.F. Nădlac II – Autostradă şi P.T.F. Borş”, arată sursa citată. Intrarea în România prin cele zece puncte de frontieră se realizează în regim permanent (24/24 de ore), cu respectarea condiţiilor legale dispuse în contextul pandemiei, respectiv controlul specific la intrarea în ţară, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă, după caz, carantină instituţionalizată.

Distribuie informația
Alte știri