Greva profesorilor continuă pe termen nelimitat! Oferta Guvernului a fost respinsă

Sindicaliştii din Educaţie au protestat joi în Piaţa Victoriei, după ce liderii de sindicat au anunţat că resping oferta Guvernului în vederea încetării grevei. Alături de profesori, au fost şi reprezentanţi ai elevilor.

Liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunţat joi că sindicaliştii au spun „nu” ofertei venite de la Guvern, care includea un card pentru cariera profesională, sumele propuse pentru a fi acordate fiind de 1.000 lei în iunie şi 1.500 lei în octombrie. Pentru personalul nedidactic, suma propusă a fi acordată în acest fel este de 500 de lei în luna iunie şi 500 de lei în luna octombrie.

„Colegii veniţi din Bucureşti şi din ţară spun un NU hotărât, acestei oferte. Greva declanşată de noi este o grevă care nu mai este legată în acest moment numai de revendicări salariale, este o grevă pentru demnitate, este o grevă pentru statutul social al celor care lucrează în sistemul de învăţământ, este o grevă pentru respect. Vreau astăzi, în numele colegilor mei, să fac un gest care aparent este simbolic. Această carte reprezintă esenţa proiectului România Educată. Din păcate, în acest moment, prin atitudinea Guvernului, prin atitudinea Parlamentului României devine un conţinut lipsit de sens şi o las aici, în faţa dumneavoastră, împreună cu un pix, pentru a se înţelege că România se îndreaptă către statutul de România eşuată”, a subliniat Marius Nictor.

Greva generală din Educaţie a fost declanşată luni, 22 mai.

Distribuie informația
Alte știri