Al treilea caz de deces prin gripă raportat la D.S.P. Bihor s-a înregistrat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea în 10.02.2018 la un pacient în vârstă de 77 ani, din Municipiul Oradea, nevaccinat antigripal. Pacientul a fost internat la spitalul menţionat în data de 8.02.2018, prin prezentare la UPU, diagnosticul la internare fiind: Pneumonie bazală. Insuficienţă respiratorie, Diabet zaharat tip II, Insuficienţă renală, Demenţă, Accident vascular cerebral, Bronhopneumopatiecronică obstructivă, Cardiopatie ischemică. În data de 8.02.2018 a fost recoltate probe pentru examenul serologic, iar rezultatul serologic primit, în data de 13.02.2018, a confirmat infecţia cu virus gripal tip AH1 pdm09.
Până azi, 13.02.3018, au fost raportate către D.S.P. Bihor un număr de 3 decese la pacienţi cu diagnostic serologic de gripa.
La Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile din cadrul DSP Bihor, pentru săptămâna 5.02.2018 – 11.02.2018, au fost raportate :
– 8318 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), în creştere faţă de săptămâna precedentă (7612 cazuri), valoarea fiind mai mare faţă de săptămâna similară din
sezonul anterior (4692 cazuri raportate în săptămâna similară din sezonul 2016-2017). Din cele 8318 cazuri au necesitat internare 255 cazuri.
– 2061 cazuri de pneumonie şi bronhopneumonie, în creştere faţă de săptămâna precedentă (1621 cazuri), valoarea fiind mai mare faţă de săptămâna similară din sezonul anterior (1565 cazuri raportate în săptămâna similară din sezonul 2016-2017). Din cele 2061 cazuri
au necesitat internare 245 cazuri.
În sezonul 2017/2018 au fost confirmate 28 cazuri de gripă – rezultatele pozitive au fost primite la D.S.P. Bihor din cele 45 de cazuri la care s-au recoltat probe pentru examenul serologic. În sezonul anterior, 2016/2017, au fost confirmate cu gripă 9 cazuri la populaţia judeţului Bihor.