Grupul Digi a înregistrat un venit în creștere cu 11,7% în primul trimestru din 2023. Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a depășit 5 milioane

Digi Communications N.V. a înregistrat performanțe financiare și operaționale semnificative în primul trimestru al anului 2023, în contextul unei creșteri a veniturilor consolidate (conținând venituri și alte câștiguri) ale Grupului cu 11% față de perioada similară a anului precedent, ajungând, astfel la 399 milioane de Euro. EBITDA ajustată a marcat o creștere de 7,5% față de rezultatul din primul trimestru al anului 2022, ajungând la 134 milioane de Euro. EBITDA ajustată (excluzând impactul IFRS 16) a crescut cu 7,4%, până la 113 milioane de Euro.

Grupul DIGI a continuat creșterea la nivelul întregului portofoliu de servicii depășind 21,6 milioane de RGU (relații contractuale generatoare de venituri), ceea ce reprezintă o majorare de 16% față de perioada similară a anului trecut.

Segmentul de telefonie mobilă s-a evidențiat și ocupă prima poziție în rândul segmentelor de servicii ale Grupului. Continuând ritmul de creștere din perioadele precedente, numărul unităților generatoare de venit a ajuns la 9,6 milioane, la nivel de Grup.

În România, segmentul serviciilor mobile a atins 5,2 milioane de RGU, o evoluție de 19,1%, în comparație cu primul trimestru al anului 2022, serviciile de internet fix au înregistrat o creștere de 11,2%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 4,3 milioane de RGU, în timp ce segmentul serviciilor de televiziune cu plată (cablu și satelit) s-a majorat cu 6,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 5,5 milioane de RGU.

Operațiunile din Spania au înregistrat o nouă performanță remarcabilă datorită creșterii numărului utilizatorilor de servicii fixe (internet fix și telefonie fixă) cu 68% față de perioada similară a anului precedent, până la 1,3 milioane de RGU. Numărul de utilizatori de telefonie mobilă a crescut semnificativ, cu 26% și a atins un total de 4,0 milioane RGU.

Subsidiarele Grupului din Portugalia și Belgia (în asociere cu Citymesh NV) sunt în proces de dezvoltare a infrastructurii în vederea lansării serviciilor de comunicații în viitor.

Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, a declarat: „Suntem încântați că am încheiat acest trimestru cu o creștere accelerată a numărului de servicii și cu rezultate solide atât în România, cât și în Spania. Suntem recunoscători clienților noștri pentru încrederea acordată. Continuăm să investim în rețelele de ultimă generație, pentru a asigura accesul unui număr cât mai mare de consumatori la servicii performante și accesibile. Ne concentrăm eforturile pentru dezvoltarea infrastructurii și lansarea serviciilor în Portugalia și Belgia în viitor.”

Indicatori comerciali în funcție de țară (RGU, sute de mii)31-Mar-2331-Mar-22Variație (%)
România   
Pay-TV5,5075,1856.2%
Servicii internet fix4,3093,87511.2%
Servicii mobile5,1784,34819.1%
Telefonie fixă922969-4.9%
Spania   
Servicii mobile4,0493,21026.1%
Servicii internet fix97357569.2%
Telefonie fixă32019663.3%
Italia   
Servicii mobile3683417.9%
TOTAL21,62618,69915.7%
Distribuie informația
Alte știri