Producţia de grâu din acest an este mai mare cu 200.000 de tone faţă de anul trecut, depăşind 10 milioane de tone, in toata tara deşi a fost un an greu, în care „România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme”, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, într-o conferinţă de presă.
Zece judeţe au realizat peste 5 milioane de tone din recoltă, respectiv Timiş cu o medie de 6.200 kg, Arad, 6.100 si Bihor -6.095 kg/ha, conform statisticilor MADR. In schimb fermierii vad si jumatatea goala a paharului. Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, susţinea recent, că recolta de grâu din acest an va fi „fără niciun dubiu” mai slabă decât anul trecut, din cauza ploilor.
De altfel, si autoritatile recunosc ca cea mai grea perioadă pentru grâu a fost cea de recoltare cand, din 30 de zile, fermierii au avut doar 4 zile bune de lucru.
Şeful MADR a adăugat că şi la orz şi orzoaică România a avut o producţie bună, mult mai mare ca anul trecut, iar Bihorul este pe locul 3 si in acest clasament.