Guvernul își asumă răspunderea pe proiectul de buget pe anul 2020

Foto; agerpres.ro

Liderii PNL au discutat luni, în ședința BEX, pe marginea proiectului de buget pe anul 2020. În ședință, liberalii au luat decizia ca Executivul să își asume răspunderea pe proiectul de buget, astfel încât bugetul să fie adoptat până la finalul anului. La proiectul de buget, partidele din Parlament vor putea depune amendamente pe care Guvernul decide dacă le adoptă sau nu, înainte de ședința în care își asumă răspunderea, potrivit digi24.ro. Aceasta ar urma să fie programată pe 23 decembrie.

Premierul a anunțat câteva măsuri care vor fi prinse în proiectul de buget pentru anul 2020. Printre ele se numără interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul bugetar, înghețarea salariilor demnitarilor la nivelul anului 2019 și reducerea subvențiilor pentru partidele politice.

Social democrații au anunțat deja că vor contesta bugetul la Curtea Constituțională dacă Guvernul își va asuma răspunderea.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri