Guvernul se sucește. Câte persoane au voie să participe, de fapt, la nuntă, înmormântare sau la botez

Foto: adevarul.ro

Chiar dacă precedenta hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), anunțată în cursul zilei de vineri, 15 mai, permite participarea unui număr de 16 persoane la evenimente familiale, măsura a fost schimbată la 180 de grade în lumina ultimelor evenimente. Astfel, în ședința de Guvern de luni a fost adoptat documentul care instituie stare de alertă în conformitate cu Legea 55/2020, iar documentul prevede noi restricții în ceea ce privește nunțile, botezurile și toate celelalte manifestații private desfășurate în spații închise.

Concret, Executivul a hotărât menținerea pragului impus și în ultimele două luni, când România s-a aflat sub stare de urgență. Acest lucru înseamnă că la astfel de evenimente vor putea lua parte doar 8 persoane, nu 16, cât stabiliseră inițial membrii CNSU. Măsura este prevăzută în Anexa 3 a Hotărârii de Guvern, la punctul 6.

„Se interzice participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 8 persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare socială”, se arată în documentul adoptat în cadrul ședinței convocate de premierul Ludovic Orban.

Distribuie informația
Alte știri