Suntem în al cincile anotimp, anotimpul nebunilor. Nebunii cuceresc străzile! E carnaval în regiunile majoritar catolice din Vestul Europei și din America de Nord și de Sud. Nu doar la Veneția, ci și în satele, orășelele și orașele mari, majoritar catolice au loc procesiuni ale asociațiilor și cluburilor de nebuni (așa se numesc personajele mascate de carnaval, care participă la procesiuni). Până în 13 Februarie (Marțea Carnavalului) procesiunile și petrecerile de carnaval, cu programe de cabaret, trupe de gardiste și formații muzicale se înmulțesc. Din 14 februarie (Miercurea Cenușii, anul acesta) începe postul Paștelui pentru credincioșii catolici și protestanți din Vestul Europei, America și Asia.
Îmbrăcați în costume elaborate, cu măști de lemn sau ghipsate, sau dimpotrivă machiați, nebunii fac giumbușlucuri pe stradă, impart dulciuri copiilor, sau dimpotrivă aruncă confetti sau fân (în căciuli, gulere, sub gulere), vopsesc spectatorii pe față, le fură pentru câteva minute căciulile sau pantofii, fac piramide umane, bombe mirositoare, dansează, alungând iarna și tristețea, pregătind sufletele pentru o nouă etapă a vieții și a anului. Aproape jumătate dintre carnavaliști sunt mascați în vrăjitoare. Dar în funcție de specificul localității, asociațiile și cluburile de carnavaliști își aleg drept costum porecla satului, personaje îndrăgite din filme și desene animate. Asociațiile cu putere financiară construiesc care alegorice pe teme fierbiți ale momentului (Vladimir Putin a fost unul dintre personajele preferate ale europenilor pentru bătaie de joc, de la începutul războiului în Ucraina). Trupele de gardiste, în uniforme spectaculoase, după modelul armatelor napoleoniene, marșăluiesc și dansează la procesiuni și la spectacole.
Procesiunile de carnaval se încheie cu mâncare și băutură la tonetele presărate la încheierea traseului, iar în Marția Cenușii cu adevărate petreceri și cabaret.
Copiii sunt cei mai fericiți, la încheierea procesiunilor. Primesc de la carnavaliști mai multe dulciuri decât la Halloween (sărbătoarea nu e atât de acceptată și răspândită în Europa). Adulții încearcă în următoarea săptămână să scape de toate confetti și bomboanele din haine și din fața casei. Dacă nu plouă au success mai mare și mai rapid.
Atmosfera de bună dispoziție distrage atenția de la grijile cotidiene și ajută participanții să câștige o anumită distanță și detașare de situații împovărătoare. După aceste petreceri poate începe Postul Paștelui.
Pe lângă Veneția și Nissa, centre importante de carnaval sunt Marne, Mainz, Köln, Düsseldorf, Rottweil, München, Köthen, Nürnberg, Berlin, Aachen, și Bremen, Cadiz, Santa Cruz de Tenerife, New Orleans, Orunro și desigur Rio de Janeiro.
Daniela Stoica