Paştele marchează miracolul Învierii Domnului, aduce linişte sufletească şi apropiere de familie. Spiritul sărbătorii este păstrat peste tot în lume prin slujba de sâmbată seara, când se primeşte Lumina Sfântă, şi prin creştinescul salut Hristos a Înviat!
Învierea, cea mai veche şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, este singura minune care li se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi deopotrivă, spunea părintele Arsenie Boca.
În fiecare an, în Săptămâna Patimilor creştinii comemorează, prin post şi rugăciune, patimile şi Răstignirea lui Iisus Hristos, iar Duminică, în ziua sfântă a Paştelui, se celebrează Învierea lui Iisus, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul Său.
Creştinii nu sărbătoresc în fiecare an la aceeaşi dată Paştele. Există date diferite de sărbătorire a Paştelui la catolici şi alte rituri creştine apusene, pe de o parte, şi ortodocşi, pe de altă parte.
Primul Sinod ecumenic desfăşurat la Niceea în anul 325 d.Hr a hotărât ca Paştele creştin să nu mai fie celebrat odată cu Paştele evreiesc (deşi, istoric, aceasta ar fi data reală), ci în prima duminică de după luna plină a echinocţiului de primăvară.
La Sinodul ecumenic de la Niceea, noţiunea de echinocţiu de primăvară a căpătat o semnificaţie deosebită – s-a considerat că este un moment reprezentativ pentru timpul primordial în care Dumnezeu a separat lumina de întuneric şi a poruncit ca lumina să fie dată de soare – ziua şi de lună – noaptea.
Până în 1582, toţi creştinii, indiferent de confesiune, sărbătoreau Paştele la aceeaşi dată. Modificarea s-a făcut odată cu reforma calendarului iniţiată de Papa Grigorie al VIII-lea, care a vrut să rectifice decalajul descoperit de astronomi între calendarul folosit până atunci, cel iulian, şi timpul real astronomic.
În timp ce catolicii au început să prăznuiască Paştele după noul calendar, Bisericile creştin-ortodoxe au rămas la sărbătorirea după vechiul calendar, care indica echinocţiul şi luna plină la date care nu mai corespundeau cu datele astronomice. Aşa se explică decalajul existent şi astăzi.
La conferinţa interortodoxă de la Constantinopol din 1923, Bisericile ortodoxe au încercat să combine calendarul iulian cu cel gregorian în stabilirea datei diferitelor sărbători. Astfel s-a ajuns la o variantă mixtă în care sărbătorile cu dată fixă, precum Crăciunul, să fie stabilite după calendarul gregorian, în timp sărbătorile cu dată variabilă, Paştele, urmau să fie stabilite tot după vechiul calendar iulian.
Au existat mai multe tentative de sincronizare a sărbătorii pascale, una dintre cele mai semnificative fiind Consiliul Bisericilor de la Aleppa, Siria, din 1997. Atunci s-a convenit ca echinocţiul să fie recunoscut în functie de observaţiile astronomice, luându-se în considerare meridianul de la Ierusalim unde a avut loc, de fapt, Învierea. Până acum nu s-a dat însă curs acestei înţelegeri.
ursa: crestinortodox.ro
