Ilie Bolojan a semnat contractul pentru cele 16 stații de încărcare a vehiculelor electrice

Pînă în primăvara anului viitor în Oradea vor fi puse în funcțiune 16 stații de încărcare a vehiculelor electrice, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, primarul a semnat la Administrația Fondului pentru Mediu contractul de finanțare. Dosarul fusese depus de Primăria Oradea în luna ianuarie a acestui an, în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, suma aprobată fiind de aproape 2,5 milioane lei.

Licitația pentru cele 16 stații este în curs de publicare și până în primăvara anului viitor aceste stații vor fi realizate. Doresc să le mulțumesc totodată hotelierilor și unităților comerciale care au instalat deja astfel de stații de încărcare în Oradea, a scris Bolojan pe Facebook.

După realizarea acestui proiect, autoritățile vor căuta să înscrie toate stațiile existente în oraș într-un sistem global de informații, astfel ca doritorii să poată afla unde sunt stații disponibile și să existe posibilitatea rezervării acestora de la distanță.

Cele 16 stații sunt stații de încărcare rapidă, care respectă standardele impuse prin programul de finanțare. Ele vor acoperi zona arterelor principale de intrare și ieșire din oraș, zona gării, zona Universității Oradea, zona Aquaparkului Nymphaea, zona cartierului Ioșia, Rogerius și Nufărul, precum și zona centrală.

Distribuie informația
Alte știri