Ilie Bolojan: „Aeroportul devine un balast”, ba chiar „o frana” pentru dezvoltarea Oradiei

“Ce se intampla astazi in administrarea aeroportului nu este de natura sa asigure dezvoltarea orasului Oradea in anii urmatori, ci dimpotriva devine un balast”. Declaratia ii apartine edilului Ilie Bolojan, care spune ca, anul trecut, in urbea de pe Crisul Repede s-au imbarcat/debarcat 170.000 de calatori, in conditiile in care Sibiul, Suceava, sau Bacaul, au avut peste 400.000 de pasageri imbarcati/debarcati in 2017, iar Debrecenul peste 330 de mii. In plus, aeroportul din Ungaria(concurenta Oradiei in opinia sefului administratiei bihorene, Pasztor Sandor) va mai adauga in portofoliu alte noi destinatii, din aceasta iarna.

Acesta e rezultatul managementului mediocru al conducerii Aeroportului municipiului resedinta de judet a Bihorului, mai spune primarul. In opinia sa, e nevoie de politici tarifare competitive si e anormal sa nu se accepte acest lucru atata timp cat Consiliul Municipal a exprimat in scris intentia de a intra intr-un parteneriat, nu pentru a conduce Aeroportul ci pentru a conecta orasul cat mai bine cu Capitala si alte zone dezvoltate din Uniunea Europeana.

Ilie Bolojan apreciaza investitiile facute la Aeroport (pista si noul terminal) dar acestea nu sunt suficiente in atragerea de operatori.
De asemenea, edilul oradean saluta deschide de curse noi a Tarom-ului dar sustine necesitatea atragerii unei companii low cost la Oradea.

Distribuie informația
Alte știri