Ilie Bolojan anunță extinderea pistei de aterizare a Aeroportului Oradea cu fonduri europene

În urmă cu câteva zile, Aeroportul Oradea a primit confirmarea oficială că proiectul de extindere a pistei de aterizare a fost aprobat, finanțarea urmând să fie asigurată din fonduri europene, a anunțate președintele CJ Bihor pe o rețea de socializare.

Săptămâna viitoare contractul de finanțare ar urma să fie semnat. Valoarea totală a proiectului este de 23 de milioane de euro, plus tva.

Se va extinde pista de aterizare a aeroportului din Oradea, spre Nojorid, cu 400 de metri suplimentar. La finalul lucrărilor, aeroportul va avea o pistă de 2500 metri și un sistem de iluminare și semnalizare ce va permite aterizarea, chiar și în condiții de ceață densă, dinspre Nojorid.

În paralel cu susținerea evaluării proiectului în vederea accesării fondurilor europene, în vara acestui an s-a derulat procedura de evaluare a ofertelor depuse de firme pentru realizarea lucrărilor.

În cursul lunii septembrie se va atribui lucrarea.

Dacă nu vor fi contestații, în octombrie vom semna contractul de proiectare și execuție. Până în toamna anului viitor lucrările vor trebui finalizate, banii europeni putând fi accesați doar până la sfârșitul anului 2023, pentru acest proiect.

Contribuția noastră în cofinanțare este de 2%. La această sumă se mai adaugă 1,2 milioane euro, ce reprezintă contravaloarea terenurilor agricole expropriate în vederea extinderii aeroportului, asigurate de Consiliul Județean Bihor.

Extinderea pistei și modernizarea aeroportului va permite ca aeronave mai mari, inclusiv cargo, să poată opera pe aeroportul din Oradea.

Mulțumesc echipelor de la aeroport și de la transporturi, partenerii noștri, pentru stadiul în care a ajuns proiectul, a transmis Ilie Bolojan, în finalul mesajului de pe Facebook

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri