Ilie Bolojan: PNL propune reducerea numărului de parlamentari și reforma administrației

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că, în primele șase luni de mandat al viitorului Parlament, partidul va susține reducerea numărului de parlamentari la 300, conform referendumului din 2009. Alte măsuri propuse includ reducerea cheltuielilor pentru demnitari, a subvențiilor pentru partide și a numărului de ministere.

„Sinecurile pe care le avem trebuie eliminate. Niciun om care este pe un post de conducere nu mai trebuie să ocupe acest post decât dacă este competent şi face ceva pentru banii pe care îi primeşte”, a mai spus Bolojan.

Președintele interimar al PNL a subliniat necesitatea reformei politice pentru a asigura eficiența statului, prin simplificare, debirocratizare și descentralizare.

„Nu putem cere sacrificii de la cetățeni fără să dăm un exemplu concret”, a declarat liderul PNL.

În privinţa descentralizării, Ilie Bolojan a arătat că dacă nu se mută deciziile la autorităţile locale, care ştiu ce să facă, lucrurile vor ieşi prost.

Distribuie informația
Alte știri