Ilie Bolojan: Un nou pasaj peste Centura Oradea va fi gata în anul 2020

Un proiect important de infrastructură rutieră cu impact în zona de tranzit a orașului este realizarea pasajului peste girația de la centură în zona străzii Ogorului intersecție cu Universității, la colțul Cimitirului Rulikowski, areal cu multe accidente rutiere. Până în acest moment s-a derulat procedura de licitație, existând 6 oferte, aflate acum în evaluare tehnică și financiară.

„Cel mai probabil în acestă toamnă va putea începe partea de proiectare, iar cel mai târziu la primăvară vor putea începe lucrările efective, în așa fel încât în primăvara anului 2020, acest pasaj care va asigura un tranzit mai bun pe Centura Oradea atât pentru orădeni, căt și pentru cei care traversează orașul, să fie finalizat”, spune primarul Ilie Bolojan.

Momentan municipalitatea se află într-o fază avansată de preluare a terenului, fiind inițiat un proiect de Hotârâre de Guvern în acest sens.

Alte știri