Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a făcut un apel către bihoreni și simpatizanții Partidului Național Liberal (PNL) să participe la alegerile prezidențiale și să voteze responsabil, susținându-l pe Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru funcția de președinte al României.
Apelul a fost făcut într-o conferință de presă susținută astăzi, 20 noiembrie, la sediul PNL Bihor, alături de Călin Gal, candidat la Camera Deputaților.
În cadrul conferinței de presă desfășurate la sediul PNL Bihor, Ilie Bolojan a subliniat importanța experienței și responsabilității în alegerea unui lider national:
„Îi îndemn pe electorii și simpatizanții noștri să se prezinte duminică la vot și să voteze pentru responsabilitate, experiență, pentru un om apropiat de județul Bihor, pentru domnul Nicolae Ciucă, candidatul PNL la algerile prezidențiale. Votul pentru Nicolae Ciucă este un vot util, pentru România modernă.”
Bolojan a făcut apel la electoratul de dreapta să susțină un vot util, subliniind că dispersarea voturilor între candidații blocului de modernizare ar putea duce la rezultate nedorite: „Dacă acest bloc își împarte voturile, există riscul să revenim în situații similare anului 2000, când o lipsă de înțelegere a dus la alegeri nefavorabile pentru România. Votul util, care va permite românilor să aibă într-adevăr ce să aleagă în turul 2, este votul rațional, pentru Nicolae Ciucă.”
O altă temă abordată a fost influența alegerilor prezidențiale asupra celor parlamentare, care se desfășoară la doar o săptămână distanță.
„Pentru prima dată, aceste alegeri prezidențiale sunt cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare. Rezultatele din turul întâi pot influența mobilizarea electoratului la alegerile parlamentare. Partidele care intră în turul doi vor beneficia de un bonus electoral, iar celelalte riscă o scădere a prezenței la vot” a explicat Ilie Bolojan.
Călin Gal, candidatul PNL la alegerile parlamentare, i-a încurajat pe bihoreni să acorde sprijin Partidului Național Liberal, astfel încât proiectele începute să poată continua, și a vorbit despre necesitatea de a rezolva problemele legislative care blochează implementarea unor proiecte importante, precum Autostrada Transilvania.
Gal a prezentat realizările din ultimii ani la Consiliul Județean Bihor, menționând creșterea bugetului de dezvoltare de la 146 de milioane de lei în 2020 la peste 2 miliarde de lei în 2024: „Este important ca votul pe care îl dăm să fie unul care să ne permită să finalizăm ceea ce am început și să lansăm noi proiecte pentru dezvoltarea județului. Ceea ce am realizat pentru județul Bihor, împreună cu echipa noastră, ne dorim să facem și pentru România. De aceea, vrem să ducem legislația la un alt nivel.”
Acesta a punctat și necesitatea unui sprijin guvernamental puternic pentru infrastructură, menționând că întârzierile pe DN1 cresc costurile de transport și, implicit, prețurile pentru consumatori. De asemenea, a vorbit despre atragerea de investiții, dând exemplul Nokian Tyres, care a ales să investească 600 de milioane de euro în Bihor datorită infrastructurii adecvate din județul Bihor.