„Îmbrăţişările basarabene” interzise pe Corso-ul orădenan

studenti basarabeni Oradea

Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din Oradea au marcat, ieri şi azi, printr-o serie de manifestări, împlinirea a 98 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din Oradea a organizat, ieri şi azi, cea de a VIII-a ediţie a Festivalului „Basarabia”, consacrat evenimentului din 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu România. Manifestările au debutat vineri, 25 martie, cu o conferinţă cu tema „Basarabia şi România. 98 de Ani mai Târziu”, susţinut de către studenţii basarabeni ai Universităţii din Oradea.

Azi, acţiunine a continuat cu plantarea „Copacului ASEB” în Campusul Universităţii din Oradea. La ora 12.00 fix, câţiva studenţi basarabeni, înarmaţi cu steaguri şi braţări tricolore, s-au aflat pe noul platou din Piaţa Unirii, acolo unde, la ora exactă, din Turnul Primăriei nu s-a mai auzit „Marşul lui Inacu”, ci „Hora Unirii”. În acest moment, tinerii basarabeni s-au prins în horă, au dansat şi au cântat. „În Oradea sunr 150 de studenţi. Dar în restul centrelor universitare sunt mii de studenţi basarabeni. Oradea este cel mai îndpărtat oraş şi, poate, de aceea sunt atât de puţini”, ne-a declarat Valeria Negruţ, preşedintele Asociaţiei Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din Oradea.

A urmat apoi deplasarea spre Corsoul orădean, acolo unde urmau să aibă loc tradiţionalele „îmbrăţişări basarabene”. Din păcate, vigilenţa celor de la Jandarmerie, au interzis ca o astfel de manifestare să se desfăşoare pe Corso, deorece organizatorii nu au anunţat, în prealabil, autorităţile că aceste „îmbrăţişări” se vor derula aici. În aceste condiţii, studenţii basarebeni s-au conformat şi au revenit în Piaţa Unirii, unde au vânat, în această zi friguroasă şi mohorâtă trecători pentru a le oferi câte o îmbrăţişarare.

studenti basarabeni Oradea
studenti basarabeni Oradea
Distribuie informația
Alte știri
post-image
Stiri

Noi dezinformări în mediul online / Imagini cu tehnică militară, distribuite masiv pe Tik Tok / Se induce ideea că România se pregătește de război, dar se folosesc inclusiv imagini de la parada de 1 Decembrie / MAPN: Toate aceste informații sunt false! 

Ministerul Apărării semnalează noi incercari de dezinformare, în mediul online, în special pe platforma TikTok, prin care diferite înregistrări ale unor deplasări de tehnică militară, realizate în zile anterioare....