În atentia beneficiarilor de bilete de tratament

Casei Judeţene de Pensii Bihor i-au fost repartizate 94 bilete de tratament  pentru seria 1 începând cu data de 17.02.2020, statiunile: Băile 1 Mai, Buziaș, Covasna, Moneasa, Geoagiu. Acestea se pot ridica de la sediul institutiei zilnic, de luni până joi între orele 8.00 -16.00, vineri între orele 8.00-13.00.

„Aducem la cunoștința tuturor celor interesați faptul că, prin Ordinul Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 347/05.02.2020, a fost simplificată procedura de depunere a cererilor pentru acordarea biletelor de tratament în sensul că, în vederea obținerii unui bilet, este suficientă depunerea formularului de cerere, nemafiind necesară atașarea copiei cărții de identitate și a talonului de pensie”, se arata in comunicatul de presa.

Biletele de tratament balnear se eliberează în baza cererii depuse, precum și a biletului de trimitere – formular cu regim special (în original și în copie) eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist, personal titularului sau altei persoane desemnată de acesta prin procură autentificată la notar.

Distribuie informația
Alte știri