În atenția proprietarilor sau deținătorilor de vehicule abandonate

Agenţii din cadrul Poliției Locale Oradea au întocmit 6 procese-verbale de constatare și somație, afișate sub ștergătorul autovehiculelor (sau pe carosieria acestora) presupuse a fi abandonate sau fără stăpân.

Trei dintre ele se afla pe strada Cazaban, iar câte unul pe străzile Aluminei, Jules Verne și Aleea Călinului. Fiind necesară eliberarea domeniului public, mașinile vor fi ridicate, transportate și depozitate într-un spațiu special destinat vehiculelor abandonate sau fără stăpân.

În situația în care nu vor fi revendicate de proprietari sau de deținătorii legali, după expirarea unui termen de 5 zile de la data anunțului, acestea vor trece în proprietatea Municipiului Oradea și vor fi valorificate în condiţiile legii. Informații suplimentare se pot obţine la Serviciul Parcări, Piaţa Unirii nr. 1, tel: 0259/449.331.

Distribuie informația
Alte știri