În Oradea se va construi o fabrică de substanțe farmaceutice și dermatocosmetice

Comisia municipală de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT) a analizat în cadrul ședinței de săptămâna trecută 42 de proiecte. Dintre acestea, 24 au fost studiate în comisia de urbanism, în timp ce 18 au fost aduse în atenția comisiei operative.

„O investiție importantă și inedită pentru zona Parcului Industrial II esteconstruirea pe str. Thomas Alva Edison, nr. 1 a unui imobil având ca destinație obținerea de produse farmaceutice și dermatocosmetice inovative pe bază de substanțe active de sinteză în asociere cu extracte vegetale din plante, alge și cianobacterii. Suprafața totală a terenului pe care se va realiza investiția este de 16.837 mp, iar suprafața desfășurată a imobilului care se va construi aici va fi de 3.531 mp”, a precizat viceprimarul Marcel Dragoș.

În acest sens, S.C. Sapient S.R.L a solicitat în cadrul Comisiei municipale de urbanism aviz Arhitect Șef pentru construirea acesteia.

Clădirea va fi construită în Parcul Industrial II, chiar la frontul străzii Ogorului, accesul în incintă urmând să se facă din str. Thomas Alva Edison. Imobilul va avea regimul de înălțime P +2 E.

Distribuie informația
Alte știri