Președintele Klaus Iohannis și soția sa pierd definitiv două dintre case, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
ÎCCJ a decis practic că ANAF poate trece la executarea lui Klaus Iohannis, după un proces care a început în anul 2008 și reprezenta litigiu cu două dintre vilele deținute de familia Iohannis în Sibiu.
Totodată, Înalta Curte a decis că președintele, împreună cu soția, Carmen Iohannis, trebuie să returneze statului român 260 de mii de euro, plus dobânzi, reprezentând chiria pe care a încasat-o începând din anul 1999 și până în 2016, când judecătorii au decis definitiv că certificatul de moștenitor al caselor respective ar fi fost unul falsificat.
De altfel, acest certificat de moștenitor a fost și motivul pentru care Klaus Iohannis nu a putut fi executat, deși procesul s-a terminat în urmă cu mai mulți ani.
O apropiată a familiei lui Klaus Iohannis, care este stabilită în Statele Unite, a contestat certificatul de moștenitor, având în vedere că inițial, la începutul anilor 2000, a deținut, alături de Carmen Iohannis și de mama acesteia o parte dintr-un imobil.
Deși unul dintre imobile era definitiv pierdut, se aștepta această decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care astfel dă undă verde executării lui Klaus Iohannis în ceea ce privește cele două locuințe, dar și a sumei de 260 de mii de euro, plus dobânzile aferente.
Sursa: tvdinfo.ro