Încă o zi cu cozi uriașe la Vama Borș. Tir-urile așteaptă peste 6 ore

Conform aplicaţiei de pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră, la Vama Borș se aşteaptă marți la pranz 390 de minute pe sensul de ieşire din România, însă șoferii se plâng că stau chiar și mai mult. În aceste condiții, coada de TIR-uri  ajuns pe strada Uzinelor din Oradea

Într-un comunicat de presă remis, luni, Poliţia de Frontieră arata că, ‘începând cu 1 noiembrie, autorităţile de frontieră maghiare verifică achitarea amenzilor pentru sancţiunile contravenţionale aplicate pe teritoriul Ungariei (exemplu: neplata taxelor de drum), de către conducătorii mijloacelor de transport marfă”. Numeroase camioane au  amenzi neplatite așa că unii șoferi  asteapta dupa bani de la firma pentru plata amenzilor.

Poliţia de Frontieră le recomandă şoferilor să consulte aplicaţia online care monitorizează traficul, de pe site-ul instituţiei, politiadefrontiera.ro, astfel încât să aleagă pentru ieşirea din ţară un punct unde nu sunt timpi mari de aşteptare pentru control.

 

Distribuie informația
Alte știri