Incendii de vegetație uscată produse în a doua zi de Paște, în trei localități din Bihor

În data de 20 aprilie  a.c., pompierii bihoreni au intervenit pentru stingerea a trei incendii produse la terenuri virane de pe raza localităților Valea Crișului, Oșorhei și Lăzăreni.

Astfel, luni, între orele 17.10 – 20.05, pompierii militari din cadrul Gărzii Tinca, în cooperare cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lăzăreni, au acționat pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un teren viran din localitatea Gruilung, comuna Lăzăreni, pe o suprafață de circa nouă hectare, eveniment soldat cu arderea mărăcinișului și lăstărișului de pe suprafața incendiată. 

De asemenea, în jurul orei 19.15, pompierii Stației Aleșd și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bratca au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un teren de pe raza localității Valea Crișului            (eveniment în urma căruia au ars vegetație uscată și deșeuri, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați), iar între orele 20.50 – 21.30, echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea au stins un incendiu ce se manifesta la un teren viran din Oșorhei, pe o suprafață de circa 3000 de metri pătrați.

Cele trei evenimente menționate au fost provocate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, în scopul igienizării terenurilor prin arderea deșeurilor ori a vegetaţiei uscate.

Distribuie informația
Alte știri